Primăvara nord americană 1995 Chicago Argonne

Argonne Chicago

Ajungem după aproximativ o oră în Chicago aeroportul O’Hare, cel mai aglomerat aeroport din lume. Ajungem la zona de recuperare bagaje. Remarcăm acum modul de manipulare al bagajelor făcute pe aeroporturile americane. O bulgăroaică îşi vede bagajul de carton rupt şi făcut praf. Cred că manipulanţii fac teste la cădere a bagajelor. Ne îmbarcăm într-un autocar şi ne îndreptăm spre Argonne la 27 Km de Chicago. Trecem prin vreo trei locuri de plată a autostrăzii. Vorbesc cu şoferul de ce-s atât de multe şi el îmi spune că pentru banii de elicopter al primarului şi guvernatorului. De remarcat că mergând prin Mid West nu am mai văzut locuri de taxare pe autostradă. Astea se pare că sunt în zona aeroporturilor care sunt locuri de mare interes. Pentru americani avionul este trenul european. 

Cu Igor Grilcarev

Ajungem la Argonne unde este un centru de cercetări şi suntem primiţi de cele două secretare care ne vor ajuta pe parcursul a trei săptămâni. Vremea este aici ca pe la noi, toţi copacii sunt înverziţi şi sunt flori peste tot, suntem în plină primăvară. Aflu că vom sta în câte trei dormitoare arondate la o bucătărie comună. Văd cu neplăcere că vom fi vecini cu un rus Alexandr. Fac manevre politice şi conving pe organizatori să-l schimbe cu Igor, un sloven simpatic pe care l-am cunoscut la două conferinţe anterioare ce au avut loc în Slovenia. Organizatorii acceptă. Rusul mârâie, dar vom deveni amici ulterior, când constată că apreciez vodca. Igor a făcut ca mai toţi colegii sloveni studii postuniversitare în Occident. El are un Master obţinut la Londra. Şi interesant, toţi s-au întors înapoi în Slovenia după studii. Suntem tare supăraţi când constatăm că bucătăria noastră nu este disponibilă câteva zile, pentru că nişte bursieri indonezieni au reuşit să-i dea foc din neatenţie. Până atunci ni se pune la dispoziţie un cuptor cu microunde şi un frigider temporar. Igor este mulţumit, el s-a decis să cumpere numai mâncare ce se poate prepara la cuptorul cu microunde, microwaveable. Noi suntem decişi să facem economii la sânge şi să mâncăm mâncare făcută de noi.

Ne urcăm într-un autocar tip School-Bus, chiar de culoare galbenă, ca în filme şi plecăm la cumpărături. În autobuz bâzâie instalaţia de aer condiţionat. Instalaţiile de aer condiţionat sunt omniprezente în SUA. Sunt în autobuze şi merg chiar dacă vremea cât am fost noi în mai cam rece. În apartamentul unde locuim tot timpul ne-a bâzâit aerul condiţionat şi am făcut eforturi să reglez o temperatură potrivită. Când am călătorit în midwest, în prima zi am înţeles utilitatea acestuia.Am prins o zi în care aerul era înăbuşitor, când am ieşit din autobuz, climatizarea dând o atmosferă suportabilă. Am înţeles că în timpul verii în zona Chicago, temperatura şi umiditatea fac de nesuportat traiul dacă nu ar exista climatizarea. Ajungem într-un sfert de oră la un mall. Mall-ul este o instituţie tipic americană. Este un spaţiu exterior unei localităţi unde se află magazine de tot felul pe zeci de hectare. Aici se ajunge numai cu maşina. Magazinele alimentare sunt imense şi deschise 24 de ore. Facem o partidă de cumpărături şi ajungem la concluzia că SUA este ţara cea mai ieftină din lume. Un pound de copane de pui costă 65 de cenţi, deci kilogramul cam 1,4 dolari. Faceţi şi D-voastră transformarea. Găsim o ofertă vastă de băuturi. Ne fixăm la preţul cel mai ieftin de bere. Este bere Miller, mai slabă după gustul meu, dar criteriul este chilipirul şi în asta este expert, Marin. Descopăr un  atelier foto care face poze la 10 cenţi bucata. Cred că mai ieftin nu se poate! 

Ne întoarcem acasă şi luăm masa. Putem să mergem la club unde se poate juca biliard. Aici sunt experţi nişte sud americani. Vreau să spun că cei mai simpatici au fost argentinienii, amândoi de origine italiană, care erau şi cam nebuni pe deasupra. Mari microbişti, ne spuneau că înfrângerea Argentinei de către România a fost o singură dată şi că la proxima întâlnire ne aşteaptă o înfrângere severă!

Vizită la Sears Tower

A doua zi duminică suntem invitaţi să vedem Chicago. Noi stăm în sudul oraşului şi ajungem spre centru venind pe o autostradă cu vreo 10 benzi pe o parte. Terenul este plat şi de departe se vede o clădire înaltă care am aflat ulterior ca este Sears Tower, cea mai înaltă clădire din lume, 410m (Atunci în 1995, între timp au făcut arabii unul dublu ca înălțime!) De fapt ce te copleşeşte în Chicago sunt zgârie norii. Sunt vreo 100 de clădiri de peste 300m înălţime pe o rază de 2 Km. Mergem chiar la Sears Tower. Urcăm rapid cu un lift, în vreo cinci minute până la ultimul etaj. Trag poze în cele patru direcţii cardinale. Sears Tower a fost terminat în 1974 cu tehnologii ultramoderne.Are o structură de grinzi de oţel şi nu beton armat ca la clădirile europene. Sunt mai multe paralelipipede puse unul peste altul. Aparţinea firmei comerciale care i-a dat numele, dar a fost vândută japonezilor. Unul din profesori mi-a spus asta şi a adăugat cu neascunsă satisfacţie, că japonezii au avut necazuri financiare şi a fost cumpărată la loc de americani. Este interesant că o clădire foarte înaltă de lângă, în formă cilindrică, numit White Tower, pare mică atunci când o vezi de sus din Sears Tower. Coborâm şi ne fotografiem lîngă o limuzină lungă cât un autobuz, poţi să o închiriezi cu 12$ ora. Avem liber la plimbare şi umblăm prin Downtown centrul oraşului, cam gol în zi de weekend. Ajungem la malul râului Chicago care străbate oraşul şi sunt uimit cât de limpede este apa. Aici lupta cu poluarea nu este vorbă în vânt. La fel este şi apa lacului Michigan, o mare de apă dulce pe malul căruia se află oraşul. Facem o poză cu un poliţist călare. Intrăm la McDonald’s şi constat secretul acestei firme   standardul de gust al mâncării, în special cartofii prăjiţi. Intrăm şi într-un magazin Marshal Fields, luxos, din centru oraşului. Constat că acolo poţi cumpăra costume Christian Dior la 275$. O pereche de pantofi de sport bună, marca Nike sau Reebok începe pe la 50$. Cei mai ieftini Levi’s sunt pe la 24$.  A doua zi încep cursurile. Suntem arondaţi trei la un computer. Avem fiecare un spaţiu de corespondenţă unde primim cursurile şi diversele anunţuri. De asemenea ca în filmele cu şcoli americane, fiecare primim un locker, unde ne depozităm lucrurile mai preţioase. Încăperile în care ne desfăşurăm cursurile se află la subsol. Am înţeles că acest subsol este folosit ca adăpost în caz de tornadă. Luna mai este sezonul lor, şi din când în când se anunţă prin difuzoare avertismente privind apropierea unei furtuni. Am avut noroc şi nu am fost martorii unui astfel de eveniment atmosferic. Aceste fenomene naturale au loc din cauză că între Polul Nord şi Golful Mexic nu există nici o barieră muntoasă şi aerul cald de la tropice se ciocneşte cu aerul rece polar chiar deasupra câmpiilor din centrul Americii de Nord şi de aici violente furtuni. De asemenea am înţeles că temperaturile în zona Chicago ating iarna -40⁰C şi vara +40⁰C, dar în mai cât am stat noi temperatura a fost cam de 17⁰C.   Secretarele îmi permit să dau telefon şi caut un coleg care este la un curs, într-un oraş din Indiana, chiar în apropiere de Chicago. Nu dau de el, tipul este foarte ocupat şi telefoanele care mi le dau cei care răspund nu-mi sunt de nici un folos.

Caut de asemenea un român care lucrează aici pe platforma din Argonne. Tipul, evreu a fost şef de promoţie şi s-a întâlnit în 1980 cu un coleg de serie şi amic. Îi găsesc telefonul, tipul este amabil, dar mă roagă să vorbesc englezeşte spune că nu o vorbeşte prea bine. Asta mă cam miră, căci am înţeles că soţia lui este tot romîncă. Se scuză că este foarte ocupat şi mă roagă să-l caut altă dată. Îl mai caut şi îmi propune să ne vedem în pauza de prânz în faţa cafeteriei restaurantul cu autoservire. Nu apare şi mă miră că nu i-am cerut absolut nimic, ci doar să schimbăm nişte amabilităţi. Iar despre limba română pe care n-o mai ştie, vorba lui Mircea Crişan: “Un emigrant pierde tot, în afară de accent”.

Îmi dă telefon Costel Văduva care este la lucu în Peoria, lângă Chicago. Îl invităm pe la noi să petreacă ultima zi. Costel, după cîteva amabilităţi în româneşte, mă roagă să continuăm conversaţia în englezeşte. Asta pentru că nu este politicos să vorbeşti într-o limbă străină când mai sunt şi alţii care nu cunosc această limbă. Asta îmi dă de gândit, pentru nişte obiceiuri ale unor cetăţeni de altă etnie de la noi, care când se întâlnesc, este cea mai mare satisfacţie să o dea pe limba lor, netulburaţi că cei din jur nu înţeleg ceea ce vorbesc ei.   Vorbesc cu Joanne, secretara pentru un permis de intrare. Locul este extrem de sensibil, se pare că sunt şi cercetări militare în zonă, aşa că secretara oftează, când îi cer asta. Răsuflă uşurată când află că este cetăţean canadian. Canadian, american, cam tot aia este din punctul lor de vedere şi obţin rapid passul pe numele lui Costel. Marin pregăteşte mâncarea ca pe la noi să-l putem primi pe Costel. Mergem la intrarea în campus care se află într-un parc natural imens unde circulă în libertate căprioare cu blana albă. Costel apare într-o maşină Honda, ultimul tip. Astea sunt avanajele de muncă în delegaţie maşină închiriată şi hotel de trei stele. Îi sugerez lui Costel să facem o vizită la un Mall pe lângă care am trecut şi unde se află Walmart cea mai mare reţea de magazine din SUA. Mergem cu Costel, luând informaţii de la paznic. Lângă parcarea Walmart se află şi un magazin  Aldi, din marea reţea comercială germană. Intrăm în uriaşul magazin şi începem să cumpărăm. Magazinul este conceput aşa că intri în febra cumpărăturilor: impulse buying. Primul raion este de blujeans. Ca marcă cunoscută este Wrangler. Îmi aleg o pereche foarte deschisă la culoare cam de 13$. Marin găseşte o pereche potrivită la 10$, care la casă se dovedeşte că face doar 7$. Ne luam ciorapi de bumbac, fără călcâi, Marin găseşte cea mai ieftină ofertă cu 10 perechi. Luăm şi alte produse de lenjerie din bumbac. Remarcăm că toate sunt, în exclusivitate, produse made in USA (au renunțat între timp!). Asta pentru că restul este made in China. Iau o pereche de pantofi de sport pentru baseballişti, la 15$, cu sigla federaţiei de baseball,  care sunt făcuţi tot în China. Ajungem în raionul de jucării unde Marin ia o pereche de roller blades la 25$. Ajungem în zona de articole de pescuit. Luăm nişte telescopice mici care se dovedesc o afacere proastă ulterior. Îmi iau o mulinetă marca Mitchell, chinezească, foarte ieftină, dar care s-a dovedit fiabilă (o am și azi 2021!). Ajungem la sectorul foto şi cumpăr un aparat Minolta Autofocus 10F, cea mai ieftină ofertă 29$, bucata, evident made in China. Ulterior aveam să regret că nu am luat un aparat mai sofisticat. La preţurile oferite merita un aparat cu zoom. Îmi mai cumpăr un telefon cu robot marca South Bell făcut unde altundeva decât în China, la 50$. (Mi l-au furat niște hoți care mi-au spar apartamentul prin 99?). După cum vedeţi preţurile sunt atât de scăzute că nici nu se compară cu cele din Europa. Costel ne-a sfătuit ce merită să cumpărăm şi ce nu. Ajungem fericiţi în campus şi tragem un chef de adio cu whisky şi cu bere.

Din nou Chiacgo

La sfârşitul săptămînii mergem din nou în Chicago. Gazdele ne duc în China Town. Se găsesc tot felul de chinezării. Cumpăr un borcănel de praf de curry şi iau nişte baterii. Constat că dacă iei două sau patru bucăţi costă tot un dolar. Cumpărăm un fruct de mango, un fel de piersică cu sâmbure mare şi plat şi cu o pulpă dulce şi aţoasă. Trecem pe lângă un magazin de specialităţi alimentare chinezeşti. Totuşi mirosurile grele nu mă încântă.

Plecăm spre centrul oraşului şi oprim pe lângă o clădire abandonată care aflăm că este hotelul lui Al Capone, cel mai celebru gangster şi personaj chicagoan. Şoferul, gras ca mulţi americani cu nume polonez, mă duce la un magazin de efecte militare. Credeam că dau de nişte chilipiruri la preţuri scăzute, magazinul este pentru colecţionari amatori de efecte militare purtate, aşa că renunţ.

Mergem pe Devone Street. Această arteră era locuită de emigranţi evrei veniţi din răsăritul Europei. Au mai rămas doar câteva magazine de produse koşer. În schimb, locul a fost invadat de comercianţi indieni. Locul are avantajul că poţi găsi produse electronice pe standard european. Cumpăr un transformator 110/220V pentru telefonul cu robot. Facem afacerea cu un rus şi el amator de chilipiruri. Oprim la un alt magazin al unui indian, unde cumpăr o lanternă cu acumulator reîncărcabil cu lampă de neon. Asta îmi va folosi în escapadele la pescuit. Indianul nu mi-l testează, zicând că n-are transformator. Acasă constat că una dintre lămpi nu merge. Mai iau un telefon de perete. Ăsta se strică rapid acasă. Sunt mărfuri made in China, nefiabile. Iar negustorii indieni sunt nişte escroci ordinari, încearcă să te tragă în piept cu orice preţ. Ajungem la un magazin alimentar de unde cumpărăm banane la 1 dolar 5 pounds, cea mai ieftină ofertă de banane pe care am văzut-o. Văd acolo telemea “ungurească” mă mir că ăştia nu consumă telemea, o fi ardelenească, românească? Cumpăr nişte ochelari de soare de mafiot, 1 dolar bucata, dar foarte proşti. Mai iau şi o sticlă de cremă de ghete lichidă, care s-a dovedit de cea mai bună calitate comparativ cu ce se găseşte în Europa. Tot pe aici găsim pe singurul vorbitor de limba română. Era un puştan pe care îl băteau alţi puşti. I-am arătat lui Marin, luând cartea de telefon a zonei Chicago că putem găsi aproape toate numele de familie româneşti. Dar de auzit altă vorbă decât engleza pot confirma că în zona Chicago am auzit polona. Polonezul din grupul nostru, are rude aici şi ne spune că locuiesc mai mult de 400000 de polonezi în Chicago, fiind al treilea oraş cu populaţie poloneză, după Varşovia şi Lodz (le-am văzut în 2018!). Marin decide să ne luăm geamantane Samsonite, se prăbuşeşte şi se face praf avionul, geamantanul rezistă! Facem o evaluare şi găsim la preţ de 70$ bucata, preţ mult mai scăzut faţă de ce găseşti pe la noi. Un ruso-ucrainian îşi ia unul de pânză. Pentru că spune el, dacă şi-ar lua unul bun şi aspectuos iar fi furat imediat şi eventual el tâlhărit.

Pe stradă circulă tineri şi mai puţin tineri pe roller blades, patine cu un singur rând de rotile. Au o viteză incredibilă şi asta pare a fi noul sistem de deplasare la sfârşit de secol XX.

Avem ocazia în Chicago să intrăm la Adler Planetarium şi Shedd Aquarium după numele fondatorilor, la Muzeul de Istorie Naturală, unde se află o importantă colecţie de fosile de dinozauri, dar mă zgârcesc ca un prost şi acum regret retrospectiv. Aceste clădiri sunt aşezate pe malul laculul Michigan. De aici ai posibilitatea unei vederi unice asupra zgârienorilor din Chicago. Am văzut această privelişte şi merită să încerci această experienţă.

Pe malul lacului Michigan şi vedem statuia lui Koszciusko, erou naţional polonez care confirmă existenţa puternicei comunităţi poloneze. În spatele muzeului se află terenul Soldier Field unde s-au desfăşurat meciuri din campionatul mondial 1994. Aici au avut fief şi italienii, este un loc cu mafioţi, nu?  În parcul de malul lacului întâlnim şi statuia lui Cristofor Columb.

Ne avântăm spre Downtown. Trecem de o mare artera de lângă parcurile de pe malul lacului South Michigan Avenue. Parcul principal este Grant Park.

Am ocazia  într-o marţi după amiază să vizitez Chicago Art Institute (primul mare muzeu  artă vizitat!) , gratuit de această dată, care este pe colţul de nord vest al parcului Grant. Este unul din cele mai mari şi importante muzee din lume. Este alcătuit pe criteriul donatorilor. Se găsesc foarte multe tablouri de impresionişti francezi. Dau şi de un Victor Brauner şi o sală este dedicată special sculpturilor lui Brâncuşi. Au o Măiastră de a maestrului. Îmi rămân ochii la două Van Gogh, unul din pictorii mei preferaţi. Ieşim seara din muzeu pe la faţada dinspre S. Michigan Av. Clădirea construită în stil clasic are nişte lei impozanţi de piatră la intrare.

Alături se află teatrul Goodman. În stânga lui Chicago Art Institute se înalţă cei doi zgârie nori ai lui Amoco şi Prudential, societate de asigurări. Aici ne-am pozat împreună cu Marin cu un poliţist care avea un pistol automat imens, ca în filme.   Împrejurimile arată foarte liniştite lume puţină pe stradă, unde or fi faimoşii mafioţi?

Impresia mea despre americani, contrar filmelor care ne-au invadat, este cã sunt oameni extrem de serioşi care muncesc pe rupte, capitaliştii storc tot din tine. Un prieten emigrat îmi spune că munceşte frecvent overtime, adică ore suplimentare şi în weekend. Dar într-adevăr este interesant să munceşti o oră în plus şi să câştigi pentru asta 100$! De asemenea America este ţara oamenilor credincioşi. Religia este extrem de bine apreciată şi toate cultele sunt garantate şi protejate. De fapt aceste lucruri sunt secretul prosperităţii americane. Munca fără preget şi credinţa în valorile morale!

O luăm pe Randolph Street şi dăm de marele magazin Marshall Fields. Mai departe ajungem în Daley Plaza unde se află o sculptură de Picasso. Imediat ajungem la o clădire suprarealistă  State of Illinois Center. Dacă o luam pe North Dearborn Str. vedem peste râu  ansamblul de clădiri cilindrice  Marina City, cu parcări supraterane şi patinoar. Ajungem la gara centrală din Chicago, Van Buren Station. Trecem pe lângă Chicago Hilton Towers şi dăm şi de staţia Dearborn, vechea cale ferată spre Santa Fe din westernuri, transformată în ansamblu comercial.  Mai la nord se află alt mare zgârienor important, detronat la recordul de înălţime de Sears Tower. Este John Hankock Center în forma unui paralelipiped trapezoidal, ca o sondă de petrol monstruoasă. Acesta se află lângă unul din cele mai elegante hoteluri din oraş Ritz Carlton.

Punctul cel mai important din zonă este Water Tower- turnul de apă. Chicago a luat foc în 1867 de la o vacă! Aşa că acest monument este foarte important pentru oraş. De fapt, peste tot vezi guri de incendiu. Americanii tratează cu multă seriozitate acest tip de dezastru. Pentru că în majoritate casele sunt de lemn, iar în zgârie nori incendiile pot avea consecinţe incalculabile. Am şi văzut un film dedicat pompierilor din Chicago, această profesiune fiind extrem de apreciată în SUA. De fapt nord americanii nu se deranjează dacă urlă cineva pe stradă, dar când este vorba de incediu toţi sar şi ies afară neliniştiţi. De asemenea crima comisă de un incendiator este extrem de gravă, cutumă şi a colonizatorilor care construiau exclusiv din lemn. 

Umblând prin apropierea zonei centrale, observăm nişte blocuri înalte de 30 de etaje, Highrise, unde locuiesc cei care lucrează în centrul oraşului. Sunt locuinţe pentru burlaci, când devin familişti, aceştia preferă o locuinţă particulară în împrejurimi, cu gazon în faţă.

Aşa poţi depista zonele locuite, acolo se tunde iarba, altă îndeletnicire sfântă americană. Casele sunt pe structură de lemn, unele chiar sunt mobile şi sunt un fel de campinguri. Inclusiv cele care au aspect de case de piatră sunt la fel, piatra fiind numai la exterior.

Avem ocazia să vizităm campusul Universităţii din Chicago. Parcăm chiar în zona centrală. Clădiri cu aer clasic în careu, gotic sunt înconjurate de parcuri. Nimerim chiar lângă Teologie şi aflăm că Mircea Eliade nu a fost uitat că fost profesor al Universităţii. Vizităm muzeul de arheologie orientală, plin cu piese valoroase, statui egiptene, lei babilonieni. Aici este una din cele mai importante şcoli de orientalistică din lume. Suntem într-o zi specială pentru studenţi este ultima duminică dinaintea examenelor. Se joacă tot felul de jocuri trăsnite, ca de exemplu se aşează pe două rânduri şi îşi aruncă un ou evident că în majoritatea cazurilor acesta se sparge până să ajungă la capăt. Oprim şi bem bere oferită gratis studenţilor de o firmă din oraş. În centrul campusului sunt organizate barbeque-uri şi de un dolar cumpărăm un sendviş de friptură de pui la grătar cu salată de castraveţi acri şi un suc. Remarc că mulţi studenţi folosesc celulare ca niște cărămizi mai mici (așa erau în 1995!). Apoi observăm că o mulţime sunt asiatici, extrem orientalii sunt astăzi studenţii unor mari universităţi americane.