Primăvara nord americană 1995 Prin Mid West

La Hannibal orașul lui Mark Twain

 

Urbana

Săptămâna următoare plecăm cu autocarul spre sudvest. Pe autostradă vedem imensele autocamioane americane. Este interesant că tehnologia de fabricaţie a remorcilor a rămas pe nituri. Ajungem la Urbana. Aici se află familia unui fost coleg şi prieten Cornel Costescu care îşi face studiile Universitatea Illinois Urbana. Cornel avea aureola de disident, a protestat într-o ședințăde partid în 1989 și a fost dat afară din institut. Noroc că a durat o juma de an. A revenit ca un erou în 1990.

Mississipi

Oprim într-un mall din marginea oraşului unde se află reţeaua Budgetel de moteluri.

Dau telefon şi îmi răspunde Doina, soţia lui. Tipa este entuziasmată că aude pe cineva de acasă. Îmi spune că Cornel a fost tocmai la Argonne să discute un contract. Trimite un alt coleg să mă ia. Ajung la casa lor. Locuiesc într-un ansamblu de locuinţe pentru doctoranzi. Locuinţa este modestă, ei trăind din stipendiile pentru doctoratul soţului. Cornel este un tip extrem de ambiţios. S-a apucat de un doctorat în fizică la 41 de ani (eu l-am terminat la 58 de ani!). A trecut stadiul de master şi îşi pregăteşte teza de doctorat. Eforturile lui sunt foarte mari, este la concurenţă cu oameni la 25 de ani şi competiţia este foarte dură. Tipul a făcut un ulcer, îmi mărturiseşte Doina. Au două fete, cea mare fiind în pragul absolvirii liceului. Se va înscrie la un colegiu modest din oraş, pentru că taxele la University of Illinois Urbana sunt mari comparativ cu posibilităţile lor. Doina este venită pe viza soţului şi nu are voie să muncească, poate mai face ceva la negru, dacă apare ocazia. Nici viitorul nu este clar, au viza de studii, după terminare trebuie să încerce să rămână acolo folosind legislaţia. Alt fost coleg de-al nostru, coleg cu el de doctorat a terminat între timp şi a plecat la o universitate canadiană, e mai uşor acolo. Cornel însă este optimist a devenit mare patriot american, nu cumpără decât produse americane, maşină, etc. Doina este mare amatoare de bârfe, ştie anumite lucruri pe care eu nu le ştiu. Este curioasă să afle ce fac diverse persoane pe care eu le cunosc vag.  Mai revenim pe la ei şi suntem invitaţi la o masă românească. Vine şi colegul Vinicius cu soţia. Vinicius este un personaj! Tip foarte inteligent, cu un orizont matematic foarte vast, şeful de catedră de la Urbana îl declara cel mai capabil doctorand la său. În ţară se distingea printr-un comportament de profesorul distrat, cu ipostaze care frizau nesimţirea, citea în autobuz dintr-un ziar sau o carte peste două rânduri, este slăbănog şi înalt. În America căpătase un burdihan respectabil care se potrivea cu barba de eremit.

Aflăm şi de o colegă română mai mică ca noi, venită să dea un doctorat, care spune că a lucrat cu noi, după relatările celor de la Universitate. Colegii noştri au ajutat-o la început, pentru că există solidaritate între noi când suntem pe afară. Tipa vine să ne vadă, mai mult de gura americanilor, evident recunoaşte că lucrat în altă parte, dar i-a minţit fără scrupule că a lucrat cu noi. Zice că vrea să ne dea sfaturi după care dispare ca şi cum n-a fost. Am aflat că principalul ei obiectiv a fost să găsească un prost cu care să se mărite. A şi dat de unul, care din întâmplare este fiul unuia din profesorii noştrii, se pare şi mai tinerel ca românca noastră. Tatăl socru concluzionează, cu evident năduf, că este acum şi socru şi bunic, simpatica noastră fostă compatrioată având un copil dintr-o căsătorie din ţară. Evident că după ce a pus mâna pe american, simpatica ex-compatrioată nici nu-i mai cunoştea pe românaşii noştri. Am aflat ulterior că a fost măritată cu profesorul Leca cu care avea copilul!

La universitate la pauza de cafea toţi se reped pe muffins ca nemâncaţii. Micul dejun la Budgetel constă dintr-o   gogoaşă cu gem, un suc şi o cafea, care explică înfometarea întregii echipe.

Cornel ne invită să vizităm campusul. Mergem în zona veche unde se află rectoratul unde există o galerie cu tablouri a absolvenţilor-alumni celebri, laureaţi ai premiului Nobel, preşedinţi ai unor mari companii americane, oameni politici. Urbana excelează în studii de inginerie fiind în top ten al universităţilor tehnice. Am fost şi la noua bibliotecă  şi alte clădiri ale universităţii, construite prin contribuţii private a unor foşti absolvenţi care îşi imortalizează astfel numele. Există o reţea de computere cu o staţie centrală care poate fi accesată de oriunde, chiar şi de la PC de acasă (alte vremuri!). Bugetul universităţii este de 800 milioane de dolari anual! Fac cu Marin un tur de cumpărături în mallul unde stăm.

Intrăm la un Walmart la care schimbăm suportul pentru aparatul foto cumpărat la Chicago care nu se potrivea, deci poţi schimba sau să dai înapoi un lucru cumpărat dacă nu corespunde cerinţelor tale şi asta la un alt magazin din reţea. Îmi cumpăr şi o rachetă de aluminiu de tenis, marca Adidas cu 15$.

Columbia, Missouri

Plecăm mai departe cu autocarul spre sud vest. Ajungem lângă Saint Louis şi traversăm Missouri şi Missisipi, fluvii mari de câmpie. Cum perioada lunii mai este ploioasă în midwest fluviile au inundat malurile. Ajungem pe seară la Columbia, Missouri. Trebuie să specifici neapărat statul, sau chiar districtul, pentru că americanii n-au avut prea multă imaginaţie în toponimie, iar denumirile legate de Columb abundă.

Oprim din nou în periferie la hotelul Budgetel în care standardul se menţine, cheia care este de fapt o cartelă magnetică şi aceleaşi programe TV pe cablu. Am făcut o vizită prin mall şi dimineaţa am observat o maşină de măturat complexă care avea un aspirator care aspira toate tufişurile de hârtii şi alte mizerii.

Dau telefon lui Mihai Popovici (s-a prăpădit când se pregătea de pensionare, i-am facilitat acte doveditoare de la institut), un fost coleg şi prieten din România. Îmi răspunde robotul cu vocea soţiei, originară din Belarus, într-o engleză cu un puternic  accent slav. Mihai, moţ de origine, a studiat în URSS unde s-a şi căsătorit. Fiul lui cel mare a prins ocazia şi a rămas în străinătate. Mihai s-a hotărât în 1991 să-şi viziteze fiul şi a rămas şi el. Aici, în mijlocul Americii se afla un colectiv de cercetare care desfăşura activităţi similare. Mihai a fost primit cu braţele deschise, a fost angajat prin concurs şi este foarte apreciat, fapt confirmat de şeful său, când mergem la universitate. Mihai şi-a cumpărat casă şi o maşină japoneză, tot cu două uşi, în ţară a avut Trabant şi Olcit. După ce vizităm universitatea suntem invitaţii lui Mihai, căruia îi pare rău că nu am insistat în seara precedentă cu telefonul. Ne invită să luăm prânzul la un restaurant chinezesc sau de seafood. Pentru că nu prea avem timp mergem la restaurantul chinezesc. Este prima oară când mănânc mâncare chinezească. Se plăteşte o sumă fixă de câţiva dolari şi te autoserveşti cât crezi de cuviinţă. Orice am încercat mi s-a părut bun şi gustos, pilaf cu curry, aripioare de pui şi alte chestii care nu le-am putut distinge. Băutura se plăteşte separat.

Ne luăm la revedere de la Mihai care ne conduce la autocar.

St. Louis  

Plecăm spre St Louis, locul unde vom înnopta. Oprim pe autostradă să luăm ceva de mâncare, fructe sau sucuri. Aici trebuie să spun că întotdeuna grupul a avut probleme cu rusul din Ucraina-Sevastopol. Pe de o parte era extrem de nefericit că trăieşte în Ucraina, pe de altă parte desconsidera cu o mentalitate brutală, tipic imperialistă pe ceilalţi. Dispărea şi trebuia să-l căutăm pentru că individului nu-i păsa că mai mulţi oameni trebuia să-l aştepte.

Intrăm în St Louis după amiaza, pe o vreme închisă. Ca în orice mare oraş american există un Downtown cu zgârie nori, administrativi şi de afaceri.

Autocarul nostru a parcat lângă parcul de pe malul fluviului Missisipi. Missisipi era cu vreo doi metri peste nivelul normal. Se vedeau vapoare de croazieră elegante, cazinourile plutitoare.

Chiar în parc cu faţa spre vest se înalţă un arc din oţel simbol al cuceririi vestului. Arcul o jumătate din M lui Mc Donald’s pe care faimoasa firmă de chiftele îl foloseşte în reclame. A fost terminat pe  la mijlocul anilor ’70 şi are o înălţime maximă de 110 m. Se poate ajunge cu un lift în vârf. De fapt la subsolul complexului se află Muzeul cuceririi vestului. St Louis a fost punctul de plecare la jumătatea secolului trecut. Ce m-a impresionat a fost talia mare a vacii obţinute prin încrucişarea dintre bizon şi vacă. Această bovină este cea care era mânată în turme prin tot vestul de cowboys. În parc ne-am pozat cu un ranger, paznic al parcului. Am tresărit când am pus mâna pe spatele acestuia. Tipul era echipat cu vestă antiglonţ!

Din parc am trecut pe lângă o veche biserică catolică. Aici tocmai se petrecea ceremonia religioasă a unei căsătorii. Se pare că persoanele erau din aristocraţia catolică a oraşului. Mireasa era o femeie extrem de frumoasă.

Vreau acum să fac o remarcă. Femeia americană obişnuită este complet neatracţioasă, aş spune chiar urâtă. Femei frumoase sunt numai la Hollywood, în filme. Aici în St Louis am avut două confirmări care mi-au întărit impresia. Este vorba de mireasă şi apoi, plimbându-ne, eu şi Marin prin centrul oraşului am avut a doua ocazie. Împinşi de nevoi omeneşti, ne-am oprit în faţa unei clădiri vechi cu aspect de clădire publică pe care era inscripţia societăţii de electricitate. Am dat să intrăm şi am rămas ca la dentist. În hol tocmai ieşise o tânără îmbrăcată într-o rochie albă, de o frumuseţe ieşită din comun care discuta volubilă cu un invitat se pare la un party. Ne-am lămurit că acolo se aflau apartamente particulare şi am plecat repede, gândindu-ne la frumuseţea ieşită din comun a tinerei întîlnite.

Am umblat prin centrul oraşului şi am ajuns în dreptul stadionului echipei St. Louis Cardinals. Era stadionul unei echipe de baseball, sport naţional american, un fel de oină. Am rugat pe oamenii de ordine să ne permită să vedem şi noi stadionul. Foarte amabili aceştia ne-au permis accesul şi ne-au dat drept amintire nişte ceasuri electronice cu sigla echipei, fostă campioană. Nu începuse meciul, jucătorii făceau încălzirea. Pe un ecran imens un comentator se exprima asupra meciului. Stadionul are forma unui sfert de cerc după conformaţia terenului. Am remarcat că o minge aruncată de un jucător a lovit pe altul şi la pus jos instantaneu! Se pare că mingea aruncată are efectul unui bolovan.

Am umblat apoi prin centrul oraşului. Începuse să plouă şi era vineri spre seară şi era lume puţină în downtown. Am intrat într-un fel de discotecă şi sală de jocuri. Lume foarte puţină în special negri. Am luat-o agale şi am văzut nişte maşini hârbuite rău de tot, conduse tot de negri. Se pare că toţi ceilalţi părăsiseră oraşului pentru weekend.

Am revenit la autocar şi am plecat spre un mall din marginea oraşului la Budgetel. Aici după ce ne-am instalat, am plecat să ne luăm ceva de mâncare. După vreo 1,5 Km am dat de un supermarket cu de toate, acolo am văzut că reclama spune pentru unele produse că poţi cumpăra două bucăţi la preţ de una. Am luat ceva de făcut sendvişuri şi câte o sticlă de bere Miller la o jumătate de gallon, cam 2 litri la preţ de 1 dolar sticla, lucru curios fiind incoloră, nu închisă la culoare ca la standardul european.

Hannibal

A doua zi am luat-o în susul fluviului Missisipi, prin America fermierilor, pe o şosea de importanţă locală. Vremea era ploioasă, se vedeau culturi de porumb cam în aceeaşi fază de vegetaţie ca pe acasă, mijloc de mai. Puteai să remarci locurile unde sunt oameni după faptul că acolo era iarba tunsă. Am trecut prin localităţi agricole, cu case cam dărăpănate cu magazine pentru amatori de pescuit cu bazine de peştişori momeală vie-live bait, cu benzinării ca în reclama de la Luky Strike.

Ajungem în fine la Hannibal, oraşul natal al marelui scriitor american Samuel Clemens sau mai bine zis Marc Twain. Oraşul în zi de weekend era sub semnul marelui său fiu. Americanii în deficit de trecut istoric şi-l căutau în acest orăşel. Strada mare era plină de standuri unde se vindeau suveniruri, bunicuţe îmbrăcate ca în secolul trecut cu scufii albe îţi ofereau gem de mere cu scorţişoară, treceai pe lângă restaurantul Becky Thatcher, iubirea lui Tom Sawyer, sau ajungeai la magazinul Huckleberry Finn. Oraşul de altfel arăta cam de izbelişte cu casele de lemn din perioada interbelică în curs de dărăpănare. Pe Marin îl abordează o negresă în maşină. Ne dăm seama că îi oferă serviciile erotice. Cere vreo 200$. Marin declină politicos oferta, el are de luat cadouri pentru copii şi nevastă, nu să preacurvească şi să dea SIDA în el.

 

Springfield      

Mormântul lui Lincoln

Trecem pe podul de peste Missisipi care desparte Missouri de Illinois  şi revenim în Lincoln’s State cum citim pe plăcuţele automobilelor. Illinois  este statul în care s-a născut marele om de stat de la mijlocul secolului trecut Abraham Lincoln, preşedintele statelor Unite în timpul Războiului de Secesiune. Oraşul natal este Springfield capitala statului Illinois.  Am oprit la cimitirul oraşului unde se află mauzoleul unde este înmomântat marele preşedinte, asasinat de un oponent politic. În faţa mausoleului se află bustul din bronz al preşedintelui. Statuia este înegrită cu excepţia nasului din cauza că toţi vizitatorii pun mâna pe el ca să le poarte noroc.

 

Plecarea din Chicago

Lunea care urmează este Memorial Day, ultima zi de luni din mai, zi liberă ce marchează începutul verii în Statele Unite. Se organizează marele barbeque al stagiului nostru. Contribuim cu câţiva dolari pentru a cumpăra carnea de grătar. Fiecare este invitat să pregătească un fel specific de mâncare. Noi cumpărăm mălai de mămăligă şi pregătim pui la ceaun. Polonezul vine cu o varză cu cârnaţi, pregătită de rudele din Chicago. Bangladeşianul vine cu mâncare din carne de capră cu mirodenii exotice. Îi spun că poate să rămână în SUA ca bucătar, pentru că găteşte bine. Rusul Alexandr aduce vodcă Stolicinaia şi icre de Manciuria. Dar grataragii şefi sunt cei doi argentinieni. Ei au pregătit o friptură din muşchi de vită extraordinară, se topeşte în gură. Secretul este că carnea se ţine o dată pe o parte până face coajă care se îndepărtează când se mănâncă. Au pregătit şi pui la grătar cu mujdei mai buni decât se fac la noi. Iar despre mămăligă, mi-au spus, se mănâncă şi la ei că doar se trag din italieni.

Am mai făcut încă un party de ziua unei secretare cu băutură cât încape şi cu muzică şi dans. Am băut bere Budweiser, Budvarul american, dar nu se compară. Ruşii s-au remarcat, au ras toată tăria ca şi cum n-ar fi fost.

Joanne, secretara care m-a simpatizat m-a ajutat să schimbăm biletele de avion. Valeriu, mă invită insistent să stau câteva zile la New-York. Decid împreună cu Marin să plecăm dimineaţa din Chicago, să stăm până seara în New-York şi să ajungem la Frankfurt să luam acelaşi avion cu care trebuia să ne întoarcem în ţară. Astfel nu mai stăteam până după amiaza la Chicago şi aşteptam 5 ore la Frankfurt pe aeroport. Afacerea ne costă în final încă 56$. Dar cred că se merită!

Facem ultimele cumpăraturi. Luăm câte o sticlă de whisky canadian, 9$, jumătatea de gallon şi încă una pentru colegi. În Downtown intru într-un Payless Shoe. Văd o pereche de ghete de sport la 16$ bucata şi mă hotărăsc să o cumpăr. Aici îmi dau atestatul de limbă engleză. Vânzătorul după ce se conversează cu mine mă întreabă de unde sunt. Îl întreb, la rândul meu de unde cred că sunt şi el îmi răspunde:

“From Chicago neighbourhood, of course!”. Îi răspun că sunt din România. No problem, îmi spune el sunt şi eu din Puerto Rico. Oricum am accent de Chicago! 

Într-o seară Igor slovenul vine cu o sticlă de Bourbon, whisky american, şi tragem în trei un chef, pe care constat când developez acasă nişte poze că l-am imortalizat în nişte poze, pe care nu mai îmi reaminteam să le fi făcut, în care se vedea că eram într-o fază de mare veselie.

La conferința de la Lubljiana, Slovenia am făcut cunoștină cu un tânăr american expert în coduri de calcul pentru accidente severe la reactorii nucleari. Tipul lucra la firma Fauskee & Associates care este în apropiere de Argonne. Noroc  că am păstrat cartea lui de vizită și îi dau un telefon. Îmi răspunde și mă invită la firmă. Sunt foarte interesat să cunosc pe cineva care  a inventat o formulă de criza fierberii care este introdusă în codul RELAP5, formula Henry Fauskee! Vizita a fost interesantă, am făcut cunoștință și cu doi tipi care adaptau MAAP4, cod de accidente severe pentru reactorul CANDU! M-am pozat cu oaspeții și le-am promis că fac demersuri să luăm codul. Am luat prin anii 2000 codul RELAP5 care mi-a fost foarte util la doctorat din 2003!

În ultima vineri are loc şi partyul de adio. Dan îmi promite că vine de la Toronto în Chicago. Stau să-l aştept la poartă. Şi am ocazia să stau de vorbă cu paznicii. Sunt băieţi tineri şi simpatici. Au fost militari angajaţi şi au fost în Europa în serviciul militar. Unul dintre ei s-a căsătorit cu o nemţoaică. Este nemulţumit de viaţa în America şi s-ar întoarce în Germania, dar este prea mândru să se roage de socrul neamţ care îi poate oferi un post de poliţist sau specialist în probleme de securitate pe aeroportul din Frankfurt. Tipul ca și alți militari americani știu Europa până la Viena, dincolo spre Est habar n-au. Am mai experimentat asta în tren, în Franța în drum spe Germania cu alt militar american. Remarc pantofii de lac ai uniformei, de mărime foarte mare. Au botul metalic sunt pantofi speciali. Dan un mai vine şi aflu ulterior că a avut nişte probleme.

Mă reîntorc la partyul de adio. Aici organizatorii au comandat nişte pizza de diametru de vreun metru. Toate compoziţiile sunt bune inclusiv cea vegetariană (ajuns în Italia în 1998 la Veneția am rămas cu gura căscată la pizza italiană cu blat subțire, aici la Chiacgo pizza avea blat gros ca de altfel și la București. Ulterior au apărut și pizze cu blat subțire). Bere este la discreţie şi muzică de dans. Berea este la rece, existând o maşină de fabricat gheaţă. De altfel maşinile de fabricat gheaţă sunt peste tot în America.  Nişte angajaţi din campus sărbătoresc plecarea unei colege ca stewardesă. Tânăra este simpatică şi s-a cam grizat. Pe masa grupului s-a adunat o piramidă de cutii de bere. S-a angajat în nişte discuţii cu tentă promiţător erotică cu un brazilian din grupul nostru, un tip cu mustaţă şi alură de actor de telenovelă. Constat, totuşi o timiditate, de loc specifică reclamei ce se fac amorezilor brazilieni. Tânăra dispare cu prietenul ei,  care se află în grup, până să aibă loc alte evenimente pe care lejeritatea alcoolică le permite.

Şoferul cu nume polonez, cu care am devenit prieten îmi face cadou o sticlă de whisky canadian 7 Crowns mai bun decât cel care l-am cumpărat eu din magazin şi aduce şi o sticlă de Wild Turkey, Bourbon de 50 grade alcolice, care nu este foarte tare, comparat cu o palincă de Bistriţa. Cum am spus şoferul este un grăsan şi apare şi cu soţia lui de origină italiană, şoferiţă şi ea pe School Bus. Tipa este o fată cu trăsături drăguţe, dar trage cred vreo 150 Kg!Am văzut un documentar BBC despre Statele Unite în care englezul era şocat de oamenii graşi. Şi într-adevăr predomină un tip de supraponderali, pe care nu i-am văzut în Europa. Se pare că de vină este mâncarea care conţine hormoni ce duc la această supraponderabilitate.

Ne pregătim bagajele. Avem voie să transportăm 85 kg cu avionul din SUA. Îngrămădim documentaţia care trage vreo 15Kg. Geamantanul de acasă îi trag o bandă de scotch special lat de 7 cm pe suport de fibră de sticlă. Asta este afacerea lui Marin de la Universitatea Urbana. Am şi un geamantan de mână în care îngrămadesc încă vreo 7-8 kg de bagaj. 

Noaptea din înaintea plecării dorm foarte prost. La 5 şi jumătate dimineaţa vine taxiul care ne va duce la aeroport. Merge cu noi şi unul din argentinieni care zboară spre Florida, unde va sta la o vilă în sistemul time sharing. Ne costă 30$ taxiul inclusiv taxele de trecere pe autostradă. La aeroport constat că geamantanul meu Samsonite este zgâriat rău din cauza poziţionării lui nefericite de către şofer. Înjur pe româneşte şi sunt tare nervos. La ghişeul de confirmare continui să fiu nervos, şi funcţionarii încearcă să mă liniştească. Observ cum tipii de la bagaje aruncă geamantanele. Noroc că sunt Samsonite. Ne îmbarcăm prin burduf într-un DC9 al TWA şi într-o oră vom fi la New-York. Luăm un mic dejun standard, cu gogoaşa cu gem, suc şi cafea.