Amintiri din studenție - Examenul

Pentru că am pornit la evocări din copilărie iată că recidivez.

Despre perioada de licean la I.L. Caragiale din Ploiești am mai scris, așa că voi încerca să-mi aduc aminte de vremea studenției.

Mă pregăteam de facultate încă din ultima clasă de liceu, a XI-a, sunt absolvent al ultimei promoții cu 11 clase, anul următor a fost o gaură pentru că s-a introdus clasa 8-a la școala generală și cursul complet a devenit cu 12 clase.

Era evident că voi alege ceva în domeniul științific.

Aveam rezultate bune la matematică, dar nu mă vedeam absolvent de Matematică, cariera de profesor nu mi se părea atunci deloc atrăgătoare. Mă pregăteam intens la Fizică, găsisem un curs sovietic de Fizică, bun pentru ce se găsea pe piață. În plus crease o mare senzație apariția cărții Probleme de Fizică de Silvia și Dorin Gheorghiu. Cele mai tari erau problemele date la Bacalaureat în Franța.

Am început să grupez facultățile care îmi stârneau interesul. Printre primele era totuși Facultatea de Fizică, mă gândeam la o viitoare carieră în cercetare. Apoi era Electronica, cu Secția de Ingineri Fizicieni. Listam și Facultatea de Automatică unde mai mulți din colegi erau hotărâți să devină studenți. Din clasă au optat Adrian State, Cristi Vasilescu și Dan Roman. Dintre prietenii apropiați erau deciși Laurențiu Orășanu, Arminius Mignea, Florin Copoiu de la Liceul A. Toma. Cu toți eram olimpici la Matematică, eu mă poticneam la Regională.

Terminasem examenul de Bacalaureat, unde eu nu luasem o medie foarte strălucită, doar 8,66 și studiam intens la Matematică și la Fizică, nu luam meditații. Peste ani Doamna Directoare Aspasia Vasiliu evoca cu plăcere și nostalgie la 125 de ani de la fondarea liceului că noi eram generații care nu luam meditații, obligatorii în 1989, era cu câteva zile înainte de prăbușirea comunismului, măcar asta este adevărat în Revoluția din Decembrie 1989.

Și într-o zi mă văd cu Florin Copoiu, care venea de la București și-mi aduce știrea că la Energetică luase ființă Secția de Centrale Nucleare Electrice. Este exact ceeea ce îmi doream, reactoare nucleare! Și nu era la Fizică, era la Politehnică, pe atunci  Institutul Politehnic București, copie după model sovietic de a denumi școlile superioare tehnice.

Am făcut o vizită la București de control, era prin iunie, fusesem la București înainte cu liceul, prin mai parcă, unde mi-am luat culegerea de probleme de fizică. Bucureștiul era necunoscut pentru mine, chiar dacă la doar 60 de km depărtare, nu am avut ocazia să-l văd decât foarte rar, nu aveam rude, sau alte motive. Știu că ajuns la Gara de Nord am luat tramvaiul 26 pe care-l știam, care făcea o buclă prin București, am mers aiurea până cum necum am ajuns pe Bulevardul filmelor, 6 martie. M-a prins o ploaie torențială și am intrat la Favorit unde am văzut Viața la castel cu Catherine Deneuve și Philippe Noiret, o comedie de război. Pelicula era alb negru, cred că originalul a fost color?! 

După film mă cam uscasem și am luat-o spre gară, ajungând la vechiul sediu de pe Polizu. Am ajuns la secretariatul Facultății de Energetică și m-am uitat după actele necesare.

Apoi cu maică-mea după câteva zile m-am dus să mă înscriu. Pe perioada examenelor am stat în campusul Politehnicii, cred că în căminul G, el Energeticii?

Luam acolo și masa de prânz la cantina, cu mâncare bună și trufandale, cartofi noi și salată de varză.

Am dat examenul, cred că eram vreo 3-4 pe loc. La anunțul rezultatelor am revenit la București și mă tot uitam pe peretele unde erau afișate rezultatele, care nu erau în ordinea mediilor obținute și am constat mereu cum îmi crește nota. Finalmente am văzut că era 9,29 cea mai mare pe secție! Era a două medie pe Facultate, cred că aș fi avut o notă mult mai mare dacă nu aveam media modestă de la bacalaureat.

Și ultima medie de admitere a fost ridicată, pe la 8,30?!

În acea vară am fost la Bucșoaia, în Bucovina în tabăra olimpicilor de matematică. Eram și noi deja studenți, cei care terminaserăm liceul. Atunci am avut ocazia să văd mânstirile pictate din Bucovina: Voroneț, Moldovița, Sucevița și Putna unde este înmormântat Ștefan cel Mare. Despre el, spune un istoric american al Peninsulei Balcanice că este cel care prin rezistența armată a impus turcilor otomani pentru Moldova și Țara Românească statutul de state clientelare, vasale și nu ocupația turcească de care au suferit-o vecinii. Este interesant că la Voroneț m-am conversat cu un pictor american care m-a surprins că picta pomi și nu mânăstirea.

Locuiam în dormitoare comune cu priciuri și găsisem pe un adolescent, fiul unui professor cu care susțineam concurs de înjurături. Se organizau dansuri seara și ne lăudam care au dansat cu o puștoaică care avea niște sâni că îi atingeai când o luai de mijloc.

Erau mulți viitori colegi de politehnică cu care mă voi întâlni pe culoarele acestei instituții.

Când am ajuns în București am trecut pe la Universitatea la Facultatea de Matematică unde mi-am ridicat premiul de rezolvitor la gazeta Matematică. Erau tratate de matematici superioare care nu prea mi-au folosit.