marți, 11 martie 2014

Interviul lui MRU şi alte năzbâtii politice

Chiar dacă în titlu este altceva voi debuta cu un comentariu la articolul pe care Dragoş Paul Aligică l-a dedicat lui Călin Popescu Tăriceanu, din revista 22
Chiar din preambul domnul DPA îşi declară afinităţi elective cu PNL. Cam îmi reamintesc în ce au constat astea. A făcut un interviu mamut cu Valeriu Stoica despre liberalism publicat generos de Humanitas
De fapt nu-i singura carte publicată de această foarte bună editură destinată lăzii de gunoi, necumpărată nici cu preţ redus, un rebut, la fel ca gândirea liberală a lui Valeriu Stoica. 
Singurul lucru cu adevărat important realizat de acest avocat de mare succes a fost că şi-a dat seama că nu-i bun de şef la liberali şi s-a retras rapid, spre cinstea lui!
Deci domnul DPA era un fel de purtător de servietă şi idei un fel de Eckermann, doar dacă V Stoica ar fi fost v'un Goethe. Şi nu e!
Şi de pe vremea când îi cumpăra apa plată lui Stoica provin amintirile liberale ale lui Dragoş Paul Aligică, DPA adică!
Iar domnul cu pricina îi dedică prezentabilului liberal Tăriceanu un portret!
Ce a rezultat, opiniile unui mitocan despre un ciocoi!
Măcar Nicolae Filimon a reuşit în această privinţă un roman exemplar.
DPA reuşeşte doar să ne arate că este obraznic şi prost crescut!

Dar să revenim la chestiune!
Mihai Răzvan Ungureanu dă un interviu în aceeaşi publicaţie, pe cestiuni arzătoare, la ordinea zilei.
Tot ce ne spune MRU, fostul prim ministru de nici două luni jumate este dezamăgitor şi reflectă aceeaşi mentalitate infantilă din vremea vremelnicei sale guvernări.
Nu-i de ajuns să absolvi şcoli excelentă ca să te calific ca om politic.

PNŢCD-ul care la MRU a pierdut sufixul CD se hotărî să se prezinte singurel la alegeri nu în combinaţia plagiată DA cu Forţa Civică. 
PDL pare că nu dă în brânci asocierea cu aceeaşi importantă Forţă Civică a oxfordianului istoric şi nici măcar noua şi aroganta formaţiune a marinarului saşiu şi a blondei de Pleşcoi, PMP adică!
Cu PNL nu-i de discutat, ei nu s-au dezmeticit din superba guvernare care l-a anihilat pe Băsescu (din visele lui Zgonea, Ponta, Gâdea şi compania de idioţi asociaţi!).

Iar acum fac trimitere la un foarte bun articol serios de Sever Voinescu care va aliena unii din prietenii mei. 

http://www.contributors.ro/editorial/seful-opozitiei/

Analiza lui Voinescu este realistă şi fără prejudecăţi i-am postat şi eu un comentariu, şi ca orice grafoman care ţine să eternizeze opiniile pe net vi-l livrez şi dumneavostră, inclusiv linkul unde îl puteţi citi!

„Regret încă o dată faptul că aţi decis să vă lăsaţi de politică, cu toate că, inclusiv boxerii fac come back!
Nu-mi ascund opţiunile liberale şi este normal să agreez punctul d-voastră de vedere.
Politica este a compromisurilor şi a unor decizii dificile care pot deveni câştigătoare.
Numai aşa poţi câştiga!
Unii spun despre politică că seamănă cu cea mai veche profesiune, care nu-i totuşi spionajul!
Şi analiza d-voastră are conţinutul pragmatismului politic.
Este clar că Antonescu este cel mai bine plasat candidat prezidenţial şi că nu poate fi decât un candidat de dreapta, cu riscul alienării electoratului USL spălat la creier de câtva timp de Antena3.
Are în schimb toată plaja electoratului anti-psd, care există şi între uselişti, şi aici este pariul său.
Pe de altă parte ceea ce mă dezamăgeşte este că citind comentariile de pe forum constat că în mare majoritate nu pot accepta realităţile româneşti, parcă aceşti comentatorii nu ar trăi aici şi nu ar avea pulsul frustrărilor şi aspiraţiilor autohtone.
Şi la acest test nu se supune doar forumul articolului d-voastră.
Aici este o meteahnă veche, de pe vremea Unirii din vremea lui Moş Ion Roată, la pietroi sunt calificaţi doar unii, iar la decizii politice doar alţii.

Retrospectiv aceasta se aplică şi la Grupul de Dialog Social, unii din fondatorii săi prestigioşi declarau ritos că nu pot polemiza / dialoga cu anumite persoane.
Păi unde şi cu cine vrei dialog social?

Eu cred că poţi şi eşti obligat să-l faci cu oricine şi în orice condiţii!
” 

Da, Voinescu propune tuturor, inclusiv lui MRU să se alăture unui larg acord în opoziţia care poate fi natural condusă de Crin Antonescu!
Cum se vede nu am decât să fiu de acord!
Voi ce părere aveţi?


11 comentarii:

  1. 1. A fi partizanul lui Antonescu e ceva bolnăvicios; un nătăfleț repetent dar obraznic. Sper să dispară definitiv din fața ochilor noștri și să iasă la pensie. De aia i-a luat repede locul Tăriceanu, nu se puteau suferi.
    2. Oxfordianul MRU a făcut o școală de rabini în Anglia (chiar dacă el nu recunoaște asta); individ integral dubios și infatuat. L-am ascultat odată la Bookfest.
    3. Numele Aligică e minunat; autorii de texte pentru C. Tănase nici nu trebuie să mai invente nume !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba' Joe, schimbarea ta , ma pune in situatia ciudata de a fi de accord cu Dl. Demetrescu !
    D-le Demetrescu, se spune ca intr-un bar au intrat un preot, un rabin si un iman. La care barmanul :"Este un fel de gluma ?"
    M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am patit-o si mai rau !!! A fost Dl. Demetrescu de acord cu mine ...

      Ștergere
  3. Daca ceri parerea cuiva despre judecatile tale de valoare, din punctul meu de vedere, PROASTA. Vad ca reevaluezi niste persoane despre care aveai o parere proasta. Daca ai mai viziona vreun post TV ,as zice ca te-au spalat pe creier(precum A3 ha,ha,ha). Ramane intrebarea :DE UNDE REVELATIA? A

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi colega ca ai ajuns unde am zis eu ? Mai sunt cativa pasi si o sa spui ca...Basescu a fost cel mai tare presedinte... Asta poti sa o faci doar dupa vreo doi-trei ani de presedinte a lui Antonache sau Pontache sa vezi cum se duce tara de rapa de tot...Nu vezi ca nu lasa justitia sa-si faca datoria : ascund tot,nu-i lasa sa-i ancheteze. MARELE Chitoiu e in cacat...si altii si altii. Jo numerita sa tii cu nimeni, Crinache : o rusine a istoriei PNL iste d,m

    RăspundețiȘtergere
  5. Acum chiar că reverille lui Sorin Demetrescu au o anumită ideologie pe care orice om bine crescut o respinge este una!
    Problema celalaltă este pusă de amicul Doru M.!
    Aici este buba!
    Traian Băsescu a golit de sensul iniţial al funcţiei pe aceea de preşedinte.
    De la una de reprezentativitate şi de prestigiu am ajuns la o funcţie intens politică cu aspecte de jughinire a adversarilor!
    Revenind la scena politică, dacă ne uităm pe dreapta ce vedem? Doar nişte pigmei politici fără nicio şansă.
    În stânga este însă şi mai rău!
    Oprescu glumiţă, onoabil la primărie, dar încolo?
    Geoană, aoleu?
    Ponta ar fi cu şanse dar îşi îngroapă viitorul?
    Tăriceanu?
    Pe el se va vedea doar papionul şi trădarea!
    Funcţia asta ar trebui să ajungă la un academic, profesor serios, cum a fost Emil Constantinescu!
    Aşa că revenind tot Antonescu este mai bine plasat, deocamdată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Traian Băsescu a golit de sensul iniţial al funcţiei pe aceea de preşedinte.SENSUL INIŢIAL FUSESE DAT DE ILIESCU!!!
      Trăiască Antena 3!

      Ștergere
  6. Joe,
    Nici nu-mi vine să cred cîți forumiști încremeniți în proiect pot întîlni pe blogul tău. Probabil că acesta este modul cel mai lejer în care domniile lor doresc să-și facă cunoscută încremenirea în proiect. VF
    (Scuzați repetiția, dar n-am găsit alte cuvinte. Prima locuțiune definește indivizii, a doua calitatea lor.)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Descremenirea din PROIECT = Mobilitate spirituală = Schimbarea frecventă a opiniilor (cazul lui JOE)
      Tăriceanu o fi încremenit în vreun PROIECT?
      Îmi amintesc cu plăcere cum a guvernat el cu sprijin PSD, excluzând din guvern PD, după ce BASESCU care l-a numit PRIM MINISTRU a câştigat alegerile, deşi alianţa DA = PNL + PD tocmai le pierduse. TARICEANU, MARE OM, MARE CARACTER!!

      Ștergere
  7. Draga Joe, ai facut atatea "U-turns" in ultima vreme, in opiniile tale, incat trebuie ca esti complet ametit. Poate de aceea si greselile de stil, unele de un comic irezistibil: "carte publicata de aceasta foarte buna editura destinata lazii de gunoi".
    De fapt, trebuie admis ca nu stilul tau ne intereseaza, ci opiniile din analizele tale. Dar ne cam nedumeresti tot schimbandu-ti
    asa opiniile, ca pe ciorapi. Nu spun sa iti cer scuze, dar poate ar trebui sa tii o evidenta, sa explici si tu "pana de curand ziceam asa, dar acum zic altfel, fiindca au aparut elemente noi sau fiindca....mi-a venit mintea la cap". In orice caz, nu se face, draga Joe, sa incerci atenuarea propriilor anterioare greseli, indoind un pic realitatea, cum faci in fraza "cu riscul alienării electoratului USL spălat la creier DE CATVA TIMP de Antena3. (majuscule introduse de mine). Chiar asa, Joe, doar de catva timp? De fapt, nu e greu de presupus de cand incepe, pentru tine, acest "de catva timp".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Mihai,
      Acu' despre stil!
      Cartea respectivă chiar dacă editată de Humanitas tot la gunoi a ajuns.
      Humanitas a îşi face calcul de cărţi proaste, dar ideologic apropiate de vederile patronului.
      Cum să publici pe Aligică mitocan fără manere, sau plicticosul Pătrăşconiu?
      Sau probabil că le-a publicat pe fonduri obscure, cine îi citeşte pe respectivii? Măcar Tismăneanu ar mai fii ceva de capul lui, dar epigonii ăştia, nici măcar să polemizezi cu ei nu merită.
      Ştii ce scandal nedrept a făcut Paul Goma pentru că o carte a lui s-a dat la topit.
      U-turns
      Doar boul este consecvent spunea Iorga.
      Eu sunt coerent! Văd că un cap limpede precum Valeriu F. are capacitatea să vadă asta!
      Nu vezi că polemiştii mei nu acceptă pe Antonescu, fie că asta o spune Sever Voinescu, unul din puţinii săi adversari inteligenţi care au crezut că Băsescu şi adunăturile lui din PDL ar fi un corp ideologic de dreapta.

      Tot felul de idioţi şi mai ales acum năimiţii Antenei3 încearcă să-l denigreze pe nedrept pe Antonescu, mai ales răspopitul de Gâdea, care-şi lingea rănile de la MRU mângâiat de ...Antonescu.
      Antena3 îşi dă credibilitatea din iarna lui 2012 pe ruşine, pentru interesele ticălosului de Voiculescu.
      Deci pleacă de la putere şi este acuzat că vrea toată puterea! Curat fractură logică!
      Asta nu vor unii, y compris tu din când în când, adică wishful thinking, să iei de bune ce crezi tu!
      Antonescu îşi va rezolva cariera politică în toamna asta, într-un fel sau altul, oricum a declarat-o!
      Acelaşi lucru i se va întâmpla probabil şi lui Băsescu! Intră în istorie, fie că vrea, fie că are impresia că ar mai valora ceva politic!
      Noi ne vom bucura de în continuare de figuri precum Boc, Zgonea, Geoană, Voiculescu (dacă nu intră-n puşcărie?) şi Ponta dacă nu-şi ratează şi el cariera prea tânăr şi cu proleme de copy paste!
      Am scris prea mult deja!

      Ștergere