Ce am mai scris pe forumuri

Adriana mă întreabă de ce n-am prelucrat pe blog. Şi uite iată că scriu de fapt ce am comentat pe forumuri. Şi nu ştiu că toţi citesc aceleaşi reviste sau ziare am să încerc să auto-plagiez, că se poartă!

În primul rând sunt surprins că revista 22 nu m-a şters (cenzurat)! De fapt m-au şters cei de Evenimentul zilei, sau saitul contributors. Mă şterge curent şi revista 22. Şi explicaţia este aceeaşi, scriu chestiuni absolut neconvenabile, critice, care nu plac de loc, pentru că presupun eu că sunt foarte corecte! În schimb poţi să scrii nişte cretinisme sau înjurături că sunt păstrate, ca să se arate magnanimitatea în faţa abjecţiei şi imbecilităţii. Să revenim! Revista 22  este foarte generoasă cu unii care scriu prostii. Cu necaz aflu că Sorin Ioniţă este ploieştean, într-adevăr are şoferia cu studii superioare la bază, cum se insinua că a fost şoferul doamnei Mungiu, care l-a propulsat în aerul tare al notorietăţii şi a devenit expert, este acum la Expert Forum, roade ceva bani pe care nu-i mai dă Udrea, dar probabil că a mai rămas totuşi ceva! Ioniţă a fost şi în boardul ICR, probabil pe baza articolului despre liberalismul lui Mozart şi a altor intelectualităţi. Sorin Ioniţă se exprimă în chestiunea bentiţei Sabinei şi tratează  drapelele ca nişte cârpe. Domnul Ioniţă s-a mai specializat pe la Universitatea Central Europeană de la Budapesta şi mă întreb dacă asta i-a obnubilat mândria românească.  Şi eu admir integritatea ungurilor, nu degeaba i-au ales austriecii parteneri în imperiu, dar trebuie să punem lucrurile le punct. Drapelul este o chintesenţă patriotică, în niciun caz o cârpă. Cred că este legitim ca ungurii şi secuii să-şi sărbătorească Ziua maghiarilor pe 15 martie, când aniversează declanşarea Revoluţiei Maghiare de la 1848! Asta chiar dacă pentru românii din Ardeal, nu-i acelaşi lucru, cum pentru aceeaşi maghiari 1 Decembrie nu-i prilej de sărbătoare. Sensibilităţile trebuie menajate reciproc. Gestul de frondă al Sabinei a fost extrem de prost rezolvat de profesorii acesteia, reacţiile şi ameninţările neghioabe ale unor radicali care au pană de cocoş în loc de creier maghiar au dus naibii pe apa Oltului şi Mureşului simpatia pentru tratamentul steagului secuiesc! Iar stupidităţile de corectitudine politică ale lui Sorin Ioniţă mai bine lipseau, că acelaşi ar fi şi absolvent de filosofie şi ar fi rămas la a doua profesie de bază.

În aceeaşi revistă apare un articol reconfortant de Vasile Damian dedicat Salonului Cărţii de la Paris în care am fost noi românii invitaţii speciali. Scriitorii prezenţi şi-au onorat calităţile şi a fost o sărbătoare, cei care n-au fost nu există. Aceluiaşi eveniment îi dedică şi Henri Gillet, francez care ştie româneşte, un articol în Adevărul cu aer cam de pamflet şi căruia am simţit să-i dau o replică pentru că am primit un chapeau de la scriitorul Florin Iaru. Messieur Gillet confundă momentul ministeriatului lui Ion Caramitru. dar asta nu-i nimic, devine caustic unde nu trebuie, adică în privinţa lui Vosganian, prezent şi el acolo. Îl înţeleg pe un simpatic amic parizian dezamăgit din cu totul alte motive de acelaşi scriitor şi demnitar. Gillet comite impoliteţea şi confuzia de a-l categorisi pe Vosganian ca descendentul  partidului comunist prin demnitatea ministerială pe care o deţine. Într-adevăr Vosganian este şi el comunist cum am fost toţi care am trăit în regimul comunist, de care Messieur Gillet nu s-a bucurat! Dar măcar Vosganian şi-a spălat dezonoarea, dacă o fi fost posesor al respectivului carnet de membru, prin participarea la revolta populară din 21 Decembrie 1989 din Piaţa Universităţii, unde a fost arestat de miliţieni şi trimis la Jilava. Eu pentru Vosganian am o mare afecţiune atât pentru scriitorul excepţional, dar  mai ales pentru elocinţa discursurilor sale culturale. Cine l-a ascultat pleacă fericit! Aşa că Gillet n-a nimerit-o şi eu o să-l rad din memorie cu o lamă Gilette!