Iluzia BRIC

De câtva timp am diverse discuţii cu prieteni români, etnic vorbind, pentru că sunt răspândiţi prin diverse locuri, SUA cât şi prin Europa privind modelul chinez sau altul din cele cuprinse în prescurtarea BRIC. Există o anume tentaţie conspiraţionistă care ar face ca aceste ţări să pună în discuţie supremaţia SUA şi a capitalismului în genere. Chiar dacă nu am la îndemână şi nici nu vreau să am statistici, opinia mea este că ei se află într-o gravă eroare. Şi asta o dovedeşte în primul rând ţara noastră de baştină. Modernizarea comunistă a României nu a adus mari avantaje poporului român,  aş enumera doar un acces mai neîngrădit de condiţionări economice spre şcoală. S-a cultivat totuşi un sistem elitist de acces spre învăţământul superior, care a fost rezolvat acum prin sistemul de acces mult mai lax şi a universităţilor particulare. Dar să revenim la BRIC. Aceste alcătuiesc un grup de ţări care impun prin geografie şi demografie. Să le luăm la rând.

Brazilia

Este cea mai mare ţară a Americii Latine şi ca suprafaţă şi ca populaţie, cam 200 de milioane de catolici, cea mare ţară catolică din lume. Brazilia este o democraţie nedesăvârşită. Candidează la unul din locurile fruntaşe în termeni de corupţie. Este ţara cu cele mai mari şi evidente polarizări sociale. În termeni absoluţi sunt mulţi brazilieni cu un nivel de trai onorabil, dar procentual are cei mai mulţi săraci, cred că filmele braziliene reflectă realitatea, corupţia endemică combinată cu infracţionalitatea foarte dură, droguri, nu fac din Brazilia un model. Brazilia va deveni cu adevărat o mare putere  când va fi în stare să ofere nu numai celor 10 milioane de oameni cu venituri onorabile condiţii umane de trai dar şi restului de 190 de milioane de brazilieni un standard de viaţă cât de cât uman. 

Rusia

Rusia a renunţat la comunism mai bine de 20 de ani, dar sistemul politic instituit de Putin este o dictatură! El şi acoliţii lui visează din nou la iluzia de mare putere militară, care rămâne doar o iluzie! Creşterea standardului de viaţă s-a datorat creşterii preţurilor energiei şi ruşii nu mai sunt atât de mefienţi cu actuala conducere. Există însă în Rusia o importantă fracţiune foarte educată şi care aspiră la beneficiile democraţiei. Ei sunt speranţa Rusiei, nu oligarhii securisto-bolşevici care îşi etalează indecent averile prin Occident şi la Monte Carlo!

India

India este cea mai mare democraţie a lumii în termeni de populaţie. Şi aici întâlnim contraste sociale parcă şi mai mari ca în alte părţi, aici există zonele de sărăcie extremă. Pe de altă parte la nivelul enorm de populaţie, la moştenirea benefică a colonialismului englez ce le-a dat acces la limba foştilor sahibi sunt avantaje care îi impun pe indieni oriunde în lume, în cercetare şi ştiinţă, fără a-l omite pe marele scriitor Salman Rushdie. Rămâne aceeaşi problemă a rezolvării diferenţierilor sociale din interior şi după aceea poţi să apari în postura de mare putere. Abia au reuşit să rezolve problema agriculturii şi nu mai există epidemiile de foame. 

China

China este cea mai mare populaţie a lumii şi una din cele mai vechi civilizaţii. În perioada 1949-1976 China a trecut prin cel mai teribil experiment ideologic al comunismului maoist  din întreaga sa istorie. În această perioadă China se compară în termeni absoluţi de victime cu URSS-ul lui Stalin. A trecut prin Marele Salt Înainte şi Revoluţia Culturală unde elita intelectuală a Chinei a fost strivită. După dispariţia fizică a lui Mao, Deng Hsia Ping, un fost camarad mult mai pragmatic a înţeles că nu importă culoare pisicii, ea trebuie să prindă şoareci. Şi aşa a introdus capitalismul american. Mediator la acest proces de apropiere sino-americană a fost Ceauşescu care nu a înţeles absolut nimic din această deschidere, a rămas la modelul social ideologic stalinisto-maoist. În momentul de faţă China este a doua putere economică a lumii. SUA a renunţat la marea producţie manufacturieră în favoarea Chinei, unde principala componentă a costurilor, forţa de muncă are cel mai  scăzut preţ. China trece în momentul de faţă prin cea mai galopantă modernizare din istorie. A realizat că necesităţile de energie trebuie îndeplinite, şi pentru că nu cu eoliene se rezolvă acest deficit are în construcţie sau în funcţiune cam 25-30 de centrale nucleare electrice cu o capacitate totală de 65000 MW! Pe de altă parte această modernizare este apanajul să zicem a 300000000 de chinezi, cam tot atâţia câţi oameni trăiesc în SUA. Mai rămân un miliard de chinezi care aşteaptă o îmbunătăţire  a condiţiilor de trai, iar ceilalţi de relaxare a constrângerilor ideologice.

Per ansamblu, ce raţiune ar avea revolta acestor ţări împotriva modelului şi a sursei de creştere economică a acestor ţări? De exemplu tehnologia gazelor de şist poate provoca o criză pentru Rusia prin scăderea dependenţei energetice a Europei, inclusiv a României. Ce are de câştigat Rusia din slăbirea economiei UE? Absolut nimic! Dar China dintr-o criză economică americană prelungită? Păi China ar intra într-o criză de supraproducţie, pentru că populaţia Chinei nu va putea prelua rezultatele economiei chineze, lipsindu-i resursele financiare.  Ameninţarea războiului este doar o himeră a unor mahări nord-coreeni paranoici, incapabili să-şi hrănească propriul popor. 

Deocamdată puterea şi inventivitatea este predominantă în sistemul europeano-american, rezultatul dezvoltării istorice a două milenii de civilizaţie occidentală, preluate în Orient doar de două prospere ţări asiatice: Japonia şi Coreea de Sud!

Paradigma economică contemporană exclude războiul ca soluţie. Intervenţiile militare al SUA în Orientul Mijlociu au fost datorate unui model aplicat cu succes în cele două războaie mondiale în Europa! Situaţia politică şi religioasă în zona islamului este mult mai complicată dar în Irak a triumfat democraţie, imperfectă şi cu confruntări. Era mai bună dictatura lui Saddam Hussein? Exemplul că şi în lumea islamică există tentaţia democraţiei o constituie Primăvara Arabă. Din păcate aceste revoluţii au fost confiscate de grupuscule anacronice religioase care au succes în zona populaţiei needucate. Intoleranţa şi obscurantismul religios domină Iranul şiit care vrea neapărat bomba atonică, dar în acelaşi timp există acolo o capacitate de opoziţie în tineretul educat care nu poate da decât speranţe. Un exemplu asigurator este excepţionalul cinematograf iranian. 
Marşul democraţiei este inexorabil, mai devreme sau mai târziu el va triumfa! La fel şi valorile democraţiei occidentale!