sâmbătă, 23 martie 2013

Consideraţii aproximative într-o sâmbătă rece de martie


Multe lucruri aproximative s-au întâmplat în acest week end.

În primul rând rezultatul meciului de fotbal Ungaria - România! Parcă a fost 2-2! Pentru românii care l-au urmărit a însemnat o groaznică frustrare. Ungurii nu erau mai buni, dar erau bine organizaţi, românii nu puteau să facă mai nimic. Priveam disperat cum se scurge ceasul şi eram convins că o să luăm bătaie, dar Maxim i-a încurcat şi Chipciu a egalat miraculos când erau minutele de prelungire terminate. Dacă repetăm în Olanda o luăm în barbă şi suntem KO rapid. Nu-l înţeleg pe Piţurcă pentru că a ţinut în echipă oameni absolut inutili cum a fost Stancu, după ratarea aia monumentală trebuia schimbat urgent. 

Aseară am avut o nouă discuţie cu Valeriu prietenul meu newyorkez, este New York locul unde n-ai treabă cu Skype, vorbea pe iPhone! Are păreri complet opuse cu mine despre acţiunea SUA în Orientul Mijlociu. Eu cred că a fost în favoarea democraţiei, cum a făcut armata americană întotdeauna, el crede că este un imperiu rău care omoară inocenţi. Vezi, când eşti bine mersi într-o democraţie puternică cum este cea americană, care suportă criticile poţi avea tot felul de opinii. Eu care am mai puternic în minte comunismul îi apreciez pozitiv şi când poate nu au dreptate americanii! Pentru mine SUA a eliberat Afganistanul de teroarea talibanilor, care sunt extrem de influenţi încă, prin  teroare şi ignoranţă religioasă. În Irak au eliberat ţara de dictatura lui Saddam, dar rămân dispute tribale de rit şiiţi versus suniţi, arabi versus kurzi...Deci există multe chestiuni aproximative în Orientul Mijlociu....Eu îi apar ca din dreapta republicană, acasă că sunt cu cine ştiţi, aproximativ liberal, conform unora nu-s de dreapta, ci pe undeva extrem de aproximativ!

O altă problemă aproximativă este despre gherţoii manelişti. Valeriu cu un hiatus românesc pornind din vremea de dinainte de 1989 nu înţelege cine sunt şi ce vrea ei! Şi eu am avut încruntări prin 1994-95 când am auzit de manele. Manelele e viaţa mea, ele au avut un succes în vremurile de tranziţie, sunt un derapaj de la folclorul urban exploatat de ţiganii care şi-au schimbat şi ei statutul, au devenit importanţi în partea de relaxare şi distracţie! Muzica asta care este extrem de sentimentală, dar şi cu accente de revanşă, a devenit o refulare pentru cei cu educaţie precară. 
În acelaşi timp rebuturile de succes acestei tranziţii, indivizii cu statut incert şi aproximativ, infractori, naşi mafioţi, raşi în cap, cu cruci mari şi lanţuri masive de aur, conducând maşini de fiţe, care împing în nasul poliţailor celularul din care se aude un comisar şef, chestor sau alt înalt demnitar din instituţii de forţă sunt exprimaţi printr-un expresie aproximativă, ei sunt gherţoii! Combinaţia explozivă şi cea mai periculoasă este de gherţoi manelişti, la fel de aproximativă!

Astăzi după amiază, am auzit fanfara prin centru oraşului, era o defilare aproximativă cu călăreţi şi unii costumaţi ca nişte cavaleri, aproximativ erau Cavalerii Vinului!


Cel mai aproximativ eveniment a fost Convenţia Naţională a PDL. Se luptau aproximativ de la egal la egal Vasile Blaga şi Elena Udrea, fără şanse fiind doar doamna Monica Macovei, acea persoană care apropiindu-se de un butoi de castraveţi îi acreşte instantaneu. La Convenţie a participat inoportun ca întotdeauna preşedintele României, Traian Băsescu. A ieşit preşedinte Vasile Blaga şi după aceea un imens scandal. Doamna Elena Udrea a contestat vehement alegerile, acuzând de furt, deci la PDL se fură? Elena Udrea este una din cele mai aproximative personaje politice. Studiile sale sunt foarte aproximative a absolvit o universitate particulară, foarte aproximativă, a avut un debut aproximativ  în politică trecând prin PSD şi PNL şi aterizând în PDL prin străduinţă mentorului ei Traian Băsescu. O femeie aproximativ bine, dar mie sugerându-mi ţoapa, dotată cu un incredibil tupeu face o carieră politică de loc aproximativă. Finalul acestui congres care este aproximativ, se rupe PDL în două, sau trei bucăţi.  Preşedintele Băsescu şi-a luat adio de la PDL după rezultatul votului, evident nu-i place rezultatul, ce o să facă este iarăşi aproximativ, pentru că Traian Băsescu este imprevizibil şi aproximativ! 



9 comentarii:

  1. 1. Sunt perfect de acord cu Valeriu din NY.
    2. La fotbal a cistigat Sabina Elena din Harcov.
    3. Macovei o sa anunte UE de lovitura de stat, de fraudele de 2 milioane, de la Congresul PD, DNA o sa-l puna pe Blaga sa jure pe Biblie, etc,etc
    Iar Basescu a divortat in sfirsit de FSN.
    4. "Dreapta" asta v-a condus ceva ani, v-au ciuruit de citeva ori, acum se ciuruie intre ei, slava Domnului !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) cu comentariu ca B nu renunta niciodata la nimic. Caci Moldova nu e a voastra....M

      Ștergere
  2. A. Spre informare (necesara) publica, Anton Pan era un fel de Copilu Minune. Isi castiga banii scriind manele. Chiar manele, nu metaforic;
    B. Cateodata ma sochezi cu vulnerabilitate la propaganda. Evident ca prietenul tau NY ez are dreptate. Este de ceva vreme o prapastie uriasa intee poporul american, atat de usor de iubit si guvernul american (in special administratia curenta) atat de usor de antipatizat. De unde ideea asta cu guvernele care risca vietile si interesele propriilor cetateni pentru interesele altora ? Nu iti suna a Armata Rosie Eliberatoare care se sacrifica in Cehia, Polonia, etc pentru interesele clasei muncitoare ? Can vorbesti ai in minte o comparatie intre viata din Irak inainte si dupa ? Sau Libia ? Sau ai auzit de democratia din Tunisia si Egipt ? Femei, crestini, arta, muzica moderna, etc ? Te uiti la ce se intampla in Syria unde minoritatile sunt disperate ca vin rebelii inarmati de SUA (saptamana trecuta, cf CNN primii 300 de soldati rebeli au parasit taberele speciale ale CIA din Iordania). Stii ca cca 0.5m refugiati sunt crestini care fug de democratia impusa (cu ghilimele)pentru a isi salva viata ? Ai auzit de clericul sunit (!!) asasinat ? Sau ca ieri ONU declanseaza o ancheta oficiala impotriva rebelilor care au folosit arme chimice si azi Obama spuna ca atacurile chimice nu sunt de asteptat si ca SUA vor actiona. Ha ? Chiar un meci atat de important pentru viata Romaniei si tot ar trebui sa vina pe pozitia secunda fata de riscul de razboi...M

    RăspundețiȘtergere
  3. Joe, eu cred ca ai perfecta dreptate. Societatea romaneasca este in general "aproximativa". E mult mai util sa constati realitatea in analiza, decat sa impui concluzii. Mai exista si aspectul misoginismului talibanic, elitismul "exactului" exacerbat...dar in general realitatea romaneasca e unica, si "aproximativa". De fapt nu exista "ghertoi manelisti", "toape" si nici educatie superioara "aproximativa", pt ca totul e relativ si depinde de perspectiva observatorului. Cu tot "aproximativul" si uratenia (relativa), e mult mai bine, mai educata si mai emancipata societatea azi in romania dacat oricand in trecut. Iar reprezentantii ei politici REALI trebuie sa fie tot niste oameni "aproximativi". Asa e peste tot, alegatorii vor se se identifice cu cei pe care ii aleg, nu vor sa fie condusi de "nemti", "americani", asa cum nu vor sa aiba armate straine in tara. Iar cei cu Ph.D, ultraeducati/specializati apartin in universitati, cercetare si poate in "think-tank"-uri nationale; pt ca politic ei reprezinta un procent redus din populatie. Nu cred ca poti judeca oamenii numai bazat pe elemente de CV/resume, clisee elitiste sau demodate, sex, rasa, dupa "cum arata", "ce muzica asculta", etc. Oamenii mai au si personalitati complexe, unice. Si exemplul cel mai relevant este Basescu, capitan de vas (cu scoala neacrediatata de min. invat., deci fara studii superioare?), cam betiv si cu multe alte defecte...este omul politic cu cel mai mare succes. Lui Ponta chiar ii prinde bine (il "umanizeaza") cand il acuza presa ca nu e un "doctor veritabil"; mai ales ca nu pare ca se da doctor, ci vorbeste romaneste. Udrea parea o personalitate politica mai utila pt PDL decat Blaga sau Macovei. Dar de fapt sunt curios pe cine or sa puna americanii urmatorul presedinte in romania :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Strigătul Hoții al Elenei Udrea are o descendență trasabilă cel puțin până în perioada interbelică(mă refer la alegeri). Vă las să ghiciți prin cine a revenit, după hiatusul comunist, imediat după 89, acest obicei. Băsescu l-a preluat, a inventat autobuzele cu votanți multipli (ale adversarului) și i-a luat astfel fața lui Năstase (2004). Tot el le-a repus în circulație contra cu Geoană (2009). Oamenii lui de campanie erau pregătiți și cu soluția asta ca backup la apelul de neparticipare la referendum (2012). Vezi penibilitatea anchetelor procurorilor scoși din producție și trimiși să vadă ce au însămânțat în urne țăranii. În toate cele trei situații (2004, 2009, 2012), cei care au strigat Hoții au ajuns la putere (au câștigat). Aveau cuțitul în mână, puteau să taie în carne vie și să găsească hoții. Nu i-au găsit, pentru că nu au fost.

    Bag mâna în foc că nici ieri, la alegerea șefului PDL, nu a fost nici o fraudă. A fost numai frustrarea arțăgoasă de tip băsescian cu care este refuzat, neelegant, evidentul situației. O nouă înfrângere (nu zic ultima) pentru Băsescu.

    Cu americanii și politica lor de democratizare cu forța, sunt 70-80% de acord cu tine. Pentru că privim de aici, și nu din SUA. Pentru că i-am așteptat pe americani 45 de ani, ca pe singura salvare. Și, într-un fel, tot ei, târziu e drept, ne-au salvat.
    Privind din noua lor casă, colegii tăi au și ei dreptate (poate tot 70-80%) că democratizarea lumii de către Unchiul Sam îi costă cam multe mii de miliarde, care se împart ca sute de dolari lipsă în buzunarele individuale, în lipsa unei protecții sociale pe care europenii o au de mult timp, și câte și mai câte lipsuri.
    Iar ca rezultat, se trezesc că bătrânica nu vrea să treacă strada. Vezi Afganistanul, Irakul.

    Laurențiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte interesant comentariul tău polemic, pe care am să-l trimit contributorilor!

      Ștergere
    2. Americanii nu mai "exporta democratie" de la caderea comunismului incoace. Complexul militaro-industrial mai foloseste inca aceste tipare propagandistice "construite" in timpul razb. rece cu trilioane, pt a-si motiva actiunile de hegemoniste de globalizare. Trilioanele "cheltuite" azi pt. "democratizare" sunt de fapt bani platiti de guvern unor coporatii TOT americane (care uneori mai subcontracteaza pe sume derizorii munca la localnici), care astfel fac profituri imense pt. 1-2% din locuitotrii US. Populatiei US (inca in curs de maturizare) i se comunica despre "generozitatea" americana care "ajuta" cu trilioane, de ex. armatele Pakistanului sau Egiptului (pe care de fapt "le cumpara" cu totul). Li se spune cum "nenorocitii" de chinezi si indieni "le-au luat" toate joburile, si nu ca, datorita submarinelor nucleare, astia toti muncesc PE GRATIS pt. 1-2% din americani. Dolarii americani nu exista, sunt o iluzie, pt. ca fed. reserve ii poate tipari nelimitat; "plateste" cu ei si ii ia inapoi cu "alba-neagra" la bursa. Exista numai puterea militara imensa americana, care lucreaza pt. corporatii. Asta sunt dolarii! Si pt ca evident fara dolari ar fi haos total, n-ai in ce altceva sa te-ncrezi (aurul e greu de carat), toata lumea tre sa joace jocul. Din pacate pt cei 1-2%, insula US e populata! Din cand in cand tre sa-si mai imparta profiturile si cu "bastinasii" care voteaza. Dar ce te faci cand bastinasii nu mai voteaza cum tebuie, oricate bilioane arunci in alegeri, si oricati politicieni ai cumparat??? Pt ca "ismele" (comunism), "freedom", "democracy" s-au desumflat, si-au pierdut "magicul", bastinasii vad tot mai clar ca regele e gol. Cei 1-2% angajeaza aici numai soldati pt ca tot ce le trebuie este doar steagul american.

      Ștergere
  5. 1. Elena Udrea nu e doar "aproximativă"; cu ocazia unor alegeri am văzut-o de două ori de foarte aproape la piața Drumul Taberei și la secția de votare (alături de românul Radu Feldman Alexandru). Este chiar malacă și foarte veștedă.
    2. Bănuiești că și eu sunt contra americanilor. Reagan vorbea de ruși ca despre imperiul răului (a murit idiot; cred că și cît a trăit tot idiot a fost - cum au putut alege supercivilizații americani un așa prostovan ?). Azi imperialismul iudeo-american este simbolul răului suprem. Nu îmi dau seama cum poți fi atît de naiv cu democrația: e o vorbă goală, un pretext pentru cuceriri și intervenții în treburile altora, ca și vaxul cu drepturile omului. Pe unde au trecut americanii (sau englezii) a rămas jale și distrugere. Fără războaie permanente industria și cercetarea lor ar pieri ! Și creștinii, și comuniștii și mulți alții au spus că vor libertate și democrație distrugînd însă adversarii. Democrația SUA înseamnă crimă și dorința de a jefui restul omenirii. De ce nu se ocupă mai întîi de problemele lor: un popor de îndopați, cu aspect fizic din ce în ce mai porcin, droguri, alcoolism, criminalitate patologică, sexualitate idem, antiartă peste tot, superbîlciuri, corupție, tembelism religios, creuzet de formare a sectelor, pericol mondial cu dolarul, țară cu iudeocrație, argentocrație, democrație cu doar două partide practic identice (singurele !) etc. ? Dar fiecare pasăre pe limba ei piere. Minoritarii asiatici care sunt mai muncitori și mai inteligenți o să se urce repede în capul lor. Dacă găsești pe undeva citește și (printre multe altele):Jean-Baptiste Duroselle. Tout empire périra. Une vision théorique des relations internationales.

    RăspundețiȘtergere