Jurnal de Papă

Azi avem un nou Papă la Roma, în fruntea creştinilor catolici. Este un argentinian de origine italiană şi şi-a luat numele Francisc, probabil în onoarea sfântului naţional al Italiei, Sfântul Francisc de Assisi!

Am avut seara o dispută cu senatorul de Piteşti, care-mi citeşte blogul. Nu este de acord cu opiniile mele cu energia regenerabilă. Este şi el la modă, se poartă eco, dar aici este vorba de energie, iar cea regenerabilă este doar complementară, se produce când vrea Dumnezeu, şi nu are impact industrial. Poate fi o soluţie individuală, la o casă cu cazan solar şi celule fotovoltaice, dar dacă vrei oţel, îl faci cu cărbune, nuclear sau cu hidro de pe Dunăre. Vorbind despre senator am văzut  în seara trecută sediul USL, închiriat de PSD în transformare Acolo am desfăşurat campania victorioasă a USL pentru Senat la Piteşti, unde piteştenii şi cei din aria sa metropolitană au votat ca disperaţii USL. Însemnele au dispărut, se pare că PSD n-a mai plătit chiria şi acum se face o... farmacie. Am făcut dreptate până la capăt şi acum avem alte priorităţi...

Am citit în Adevărul despre lansarea documentarului Odessa. Este una din cele mai controversate evenimente din istoria României în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Am ascultat pe vremuri despre această bătălie, analizată la Europa Liberă de istoricul Mihnea Romalo. Acesta argumenta că a fost cea mai proastă decizie militară a mareşalului Antonescu, cu mari pierderi umane şi materiale. Iniţial, o operaţiune exclusiv românească, Odessa a putut fi finalmente cucerită doar cu ajutorul armatei germane. Instalarea Statului Major al Armatei a IV-a într-o clădire minată a dus la un atentat cu pierderea a numeroşi ofiţeri români. Represaliile ordonate de Antonescu au condus la excese, fiind omorâţi mulţi evrei. Florin Iepan are curajul să resusciteze una din paginile negre ale istoriei noastre de acum 70 de ani. Un dobitoc mă apostrofează ca un habarnist pe forum, privind faptul că operaţiunea a fost exclusiv românească, dar victoria a fost obţinută în realitate prin acţiunea combinată şi decisivă cu armata germană. Trec peste inevitabilele discuţii privind numărul victimelor, dar au murit foarte mulţi locuitori ai Odessei în represalii, în special evrei. Povestea evreilor din România în timpul războiului te duce la Caragiale. Unii au suferit represiuni groaznice, cei din Basarabia şi Bucovina, inclusiv cei care nu au fost în zona de ocupaţie sovietică. Alţii erau scoşi la munca la măturat şi dat zăpada, alţii i-au plătit pe goimi pentru aceste activităţi. Erau şcoli evreieşti, teatrul evreiesc Baraşeum dădea tot timpul spectacole, cum ne spune şi Jurnalul lui Sebastian. Ce mai, unii erau cu de ce dai nene, alţii cu pupat piaţa Endependenţii, că toţi suntem români mai mult sau mai puţin oneşti. Antisemitismul românesc seamănă cu noi, ură multă cu gura, izbucniri cretine şi necontrolate şi situaţii de compromis şi împăciuitorism. Ce diferenţă faţă de soluţia finală nemţească cu exterminarea metodică, cu valorificarea tuturor resurselor!

Citesc şi mă răcoresc cu interviul luat lui Dorin Tudoran, unul din puţinii intelectuali curajoşi în faţa dictaturii, tratat cu teamă de marii anticomunişti şi rezistenţi prin cultură. Este revoltător când o obraznică de la Timişoara o ia la refec pe Doina Cornea că nu corespunde la vederile acestei cuconiţe, care se poate exprima şi că Doamna Cornea a avut curaj, când noi ăilalţi tremuram de frică şi ne revoltam doar pe ascuns ascultând aceeaşi Europă Liberă.

Bayern pe care o credeam că se califică fără să o doară capu' a luat bătaie acasă de la Arsenal cu 2-0! S-au calificat că au dat un gol în plus în deplasare!

Ziua de 13 se spune că nu-i bună, pentru mine însă este ziua când număr banii de pensie!