Jurnal de weekend primăvăratic

În primul rând mă bucur de victoria Stelei contra lui Chelsea! Nu-i de ici, de colo să baţi campioana Europei. Au mai realizat performanţa asta UTA, când i-a eliminat (nu i-a învins) pe Feyenoord, sau când Dinamo i-a  bătut şi eliminat pe Hamburg. Singura deosebire este că acum Steaua şi Chelsea se întâlnesc în altă competiţie, nu în Champions League. Şi Petrolul a plecat cu un meci nul de la Rapid! După ce în prelungiri s-a produs o ratare groaznică a lui Bokila care putea să ducă pe ploieşteni cu trei puncte acasă!

Azi plimbându-mă prin centrul oraşului am auzit din gura unei domnişoare?! o expresie de o vulgaritate ireproductibilă. M-am întors şi am văzut un cuplu, ea destul de drăguţe, el însă utilat cu ghete de boxer, trening şi aspect de gherţoi manelist şi mi-am dat seama că expresia îi caracteriza perfect! Limbajul public s-a degradat îngrozitor şi mă gândesc că scap şi eu expresii de acest gen şi mă sperii acum de efectul lor!

Am citit un articol din România Literară care mi-a trezit imediat impulsul unei replici. Mircea Mihăieş, după o lungă pauză recidivează în opinii politice. Acestea sunt determinate de un articol dedicat prietenului său Vladimir Tismăneanu. În genere opiniile literare ale lui Mircea Mihăieş sunt interesante, la unele am aderat, altele mi s-au părut interesante. În schimb opiniile publice şi politice ale lui Mihăieş mi se par cel puţin greţoase! Este o încercare de mângâiere a orgoliilor rănite şi a naturelului simţitor, ca şi o revanşă a onoarei nereperate a onctuosului jurnalist!

În acest articol Mihăieş marchează în primul rând meritele incontestabile ale lui Tismăneanu la dezvoltarea politologiei româneşti. De aici până la traseul sinuos al lui Vladimir Tismăneanu în viaţa publică este un drum lung. Cum remarca pe vremuri într-o discuţie Toader Paleologu, pe la începutul anilor 2000, când tatăl său încă mai trăia, că Tismăneanu, om atât de influent în mediul academic românesc este profesor la o obscură universitate americană. Cred că exact acest lucru l-a făcut pe Vladimir Tismăneanu să se amestece în viaţa politică românească, orgoliile sale depăşeau această viaţă academică. Oricât a încercat să ne transmită prin articolele sale că este un expert american important, el este totuşi cam marginal în sovietologia americană, cum este numită generic analiza politică a sistemului comunist. De aceea cu imensele sale vanităţi neîmplinite academic în SUA a crezut că se poate implica activ în politica românească şi să devină un factor important de influenţă. Nu de alta dar mulţi politologi importanţi şi influenţi îi datorau şi credea că putea obţine satisfacerea aspiraţiilor sale. Cine l-a evaluat exact a fost preşedintele Traian Băsescu. El şi-a dat seama că este personajul ideal pentru a fi exploatat în scopurile sale. Numirea sa în frunteaComisiei de studiere a crimelor comunismului a trezit imediat multe controverse, având în vedere biografia proprie şi mai ales a părinţilor, mahări comunişti, chiar dacă nu din linia întâia, dar oricum în butoiul de miere al privilegiilor din aparatul nomenklaturist. Din motivele enumerate mai sus el era şantajabil, lucru care-i face enormă plăcere lui Băsescu. Foloseşte cu o ascuţime diabolică şantajabilii. După pierderea puterii de către PDL şi a slăbirii influenţei lui Băsescu în spaţiul public, şi mai ales a propriilor tantieme, Vladimir Tismăneanu a devenit un critic incontinent al USL şi mai ales a celor doi lideri ala cestei formaţiuni.  A reuşit să calomnieze perfect pe Crin Antonescu cu formula de caudillo sud-american, El Crin, vorba lui don Basilio, calomniază că tot rămâne ceva!   Replica la anumite critici a opiniilor sale era în răspunsuri în stilul arogant al fiilor de nomenclaturişti. Vladimir Tismăneanu a fost instrumentul perfect cu care Traian Băsescu a produs o falie serioasă în mediul intelectual românesc. Ca replică exasperată la jubilaţia suprarealistă a nenumăratelor articole ale lui Tismăneanu a venit seria din Observatorul Cultural scrisă de Radu Călin Cristea. Revelarea trecutului de activist neostoit la propaganda ceauşistă a stupefiat pe unii. Eu nu mă mir, cum am mai spus, când activezi în domeniul ideologic acesta este modelul din acele vremuri, aici, la noi nu se purtau Kolakowski, sau grupul de la Zagreb de comentatori neortodocşi ai marxismului. La noi se purta stilul encomiastic dedicat micului scorniceştean, metamorfozat în Geniul Carpaţilor. Repet nu mă mir că a reuşit să emigreze nu în Israel, cum făceau majoritatea celor din seminţia lui, ci, precum evreii deştepţi a ajuns în America. Aici ar fi fost de mirare să nu devină un critic al societăţii comuniste româneşti, avea expertiza şi trecutul în mediul acela care cultiva un elitism găunos, fals şi ipocrit al vlăstarelor nomenclaturiste, din care am avut şi eu ocazia unor priviri marginale în studenţia mea bucureşteană, fără a deveni un cunoscător! A făcut acolo o carieră onorabilă academică, poziţie din care a ajutat indiscutabil pe mulţi viitori politologi şi analişti politici ulterior din România.

Nedumerirea acestui articol pentru mine o constituie acuza de antisemitism adusă lui Radu Călin Cristea pe motiv că îşi intitulase iniţial seria ca Homo brucanus, în locul titlul ales în final de Homo sovieticus, dat lui Vladimir Tismăneanu. Acum dacă ne amintim că Silviu Brucan a fost cel care l-a înlocuit pe Sorin  Toma la conducerea Scânteii, cel care milita pentru omorârea lui Maniu şi a altor lideri de partide istorice, el era atunci un perfect agent al comunismului resentimentar şi răzbunător care a reuşit să distrugă elitele interbelice româneşti. Dacă Silviu Brucan ar fi fost vreun sionist, atunci da, trimiterea ar avea vreun aer antisemit! Presupun că RCC a gândit titlul original din cauza numeroasele metamorfoze şi cameleonisme brucaniene. Dintr-un  fervent militant a devenit un critic al derapajelor ceauşiste, a luat poziţii curajoase privind sprijinirea muncitorilor braşoveni în 1987, ca să termine într-un fel de guru al capitalismului românesc! RCC a gândit finalmente că Tismăneanu, prin cameleonismele sale este perfectul Homo sovieticus, asemănător modelului oligarhilor ruşi, care au devenit din activişti şi  militanţi sovietici mari capitalişti ruşi, fără procese de conştiinţă sau scrupule. Repet că Vladimir Tismăneanu merită aceste revelaţii pentru că în articolele sale confunda trecutul la care puseseră umărul părinţii şi rudele sale cu prezentul, care oricât ar fi de criticabil, are mai multă legătură cu Caragiale decât cu Stalin!

Citesc că sunt iniţiative pentru un set de reguli care să evalueze dacă democraţia dintr-o ţară europeană este în primejdie. Aşa că ţara respectivă să fie pedepsită cu lipsa fondurilor europene şi pierderea dreptului de veto. Chestiile astea ciudate îmi reamintesc de anumite întâmplări din trecutul recent al UE. În momentul când extremistul Haider a intrat în guvernul austriac, imediat Austria a devenit un paria. Alea ţin de un trecut în care nu PPE nu domina politic Europa. Acum când PPE domină politic UE, s-a instituit o regulă cu iz bolşevic,ai noştri e buni, ăilalţi e răi! Ungaria lui Viktor Orban a votat o constituţie care este un pericol pentru democraţie, presa este sub control guvernamental ca şi Banca Centrala a Ungaria şi reacţiile au fost slabe, neiniţiate de europarlamentarii maghiari. PPE a avut grijă să-l ocrotească pe Orban, cum l-au protejat şi pe Băsescu al nostru, care spre deosebire de unguri, se plâng imediat la UE împreună cu martorii lui, mai acătărea ca boierii moldo-valahi la Stambul pe vremurile fanariote! Şi să mai adăugăm un motiv pentru pedepsirea Ungariei, extremiştii şi revizioniştii maghiari l-au întâmpinat pe Victor Ponta cu un miting  de protest, când acesta a venit să participe la congresul socialiştilor maghiari. În schimb la toate vizitele obraznice şi agresive ale lui Viktor Orban, sau ale altora asemenea prin secuime, sau aiurea nu s-au făcut nici un fel de proteste!